Dr. Mihaela Leventer
Sunt nascuta in 1956, am fost crescuta si educata in Sibiu. Sunt mandra ca am terminat Liceul Gh. Lazar, clasa de matematica (in 1975) si facultatea de Medicina Generala la Cluj (promotia 1982). Primii ani de stagiatura i-am facut la Oradea, unde am fost pasionata de chirurgie generala. Ii sunt recunoscatoare doctorului Arendasu, pentru ca m-a invatat regulile din sala de operatii si primele manopere.
Fac parte din generatia vitregita care a asteptat 6 ani pana sa aiba posibilitatea sa faca o specializare. Mi-am petrecut trei ani ca medic de intreprindere la schela de petrol si gaze Marghita, unde am organizat un cabinet exemplar, elegant si dotat cu o mica sala de interventii. Cabinetul exista si astazi fiind foarte dorit atunci cand postul se elibereaza. Intr-un final, “tovarasa” s-a induplecat si a aprobat formarea de noi specialisti. Astfel s-a ivit ocazia sa dau examenul de intrare in specialitate tocmai cand imi pierdusem orice speranta si cautam posibilitati sa plec din tara.
Am ales dermatologia, desi tanjeam dupa chirurgie, si am venit in Bucuresti in 1988, la studii, cu gandul ca o specialitate mica se invata repede si usor. Era iarna, stateam in zona Piata Muncii. In diminetile inghetate, numaram statiile de tramvai pina la spitalul Colentina, unde incepusem rezidentiatul. Nu se vedea nimic prin geamul inghetat si imi era rusine sa intreb cind trebuie sa cobor.
In prima zi de munca, am intrat in salon si am spus doar “buna ziua”. A fost suficient ca toti sa-mi recunoasca accentul de Ardeal, de care incercam sa scap. Desi am crezut ca nu o sa ma obisnuiesc niciodata cu lipsa de punctualitate si cu promisiunile neonorate ale bucurestenilor, in cativa ani am stiut ca nu mai pot trai in alta parte. Dupa Revolutia din Decembrie 1989, cand traiam din plin istoria si nu aveam timp sa ma plictisesc, am hotarat ca va fi mai interesant sa reusesc aici, decat in lumea libera care ni se deschidea.
Am participat la primul meu congres international in 1994 si am fost uimita de varsta tanara a medicilor veniti din toata lumea si de dimensiunea nebanuita a profesiei mele. Acolo am ascultat primele prelegeri de dermatochirurgie, dermatocosmetica si dermatoestetica. De atunci calatoresc mult: 4-5 congrese pe an, la care de obicei sustin lucrari. In felul acesta am devenit cunoscuta peste tot in lume.
Sunt fondatoarea Societatii Romane de Medicina Estetica si Dermatologie Cosmetica si Chirurgicala (www.srme.ro), vicepresedinte al Asociatiei Romane de Tratament Modern al Plagilor, reprezentanta Romaniei in Consiliul Societatii Internationale de Chirurgie Dermatologica (ISDS), referent international al Fundatiei Internationale Fatebenefratelli al Scolii Italiene de Medicina Estetica, reprezentant in Uniunea Europeana a Medicilor Specialisti (UEMS), membru al Academiei Europene de Dermatovenerologie (EADV) si al Academiei Americane de Dermatologie (AAD).
Am obtinut titlul de doctor in medicina in 2007, dupa multi ani de munca.
Scriu cu placere articole de educatie pentru sanatatea si frumusetea pielii in numeroase reviste de frumusete sau ziare, pentru ca publicul are nevoie de informatie onesta din partea specialistilor. Iar specialistii scriu rar.
Imi petrec 90% din timp la clinica DermaStyle, unde consult si tratez pacientii. Ma bazez pe o echipa de 5 dermatologi, un histolog, un chirurg plastician, un anestezist si un medic de recuperare-fizioterapie. Toti sunt tineri, ambitiosi, buni profesionisti, capabili sa invete continuu si sa exceleze in ceea ce fac.
Dupa 20 de ani de munca, ma simt implinita. Am in jurul meu cea mai frumoasa echipa pe care mi-as fi putut-o dori si impreuna ajutam zeci de oameni in fiecare an. Ma bucur de fiecare clipa!

Dermatologie
Am ales dermatologia, desi tanjeam dupa chirurgie, si am venit in Bucuresti in 1988, la studii, cu gandul ca o specialitate mica se invata repede si usor.
Contact rapid
Telefon: (021)310 65 07
Fax: (021)310 65 08
Mobil: 0722 363 577





